Este cunoscut faptul că în a doua jumătate a secolului XX dezvoltarea urbană orientată spre automobile a dus la poluare, congestie și alte probleme grave, iar calitatea vieții s-a deteriorat dramatic în multe zone. Aceste evoluții nu au apărut de la sine, ci au fost provocate de intervenții politice și de planificare sistematice care au favorizat utilizarea automobilelor.
De exemplu, în anii 1950, în Statele Unite, au fost construite 44 000 de mile de autostrăzi finanțate din fonduri publice, care au interconectat orașele mari și au traversat centrele acestora. În plus, prețul petrolului a fost menținut la un nivel scăzut în mod artificial și au fost acordate subvenții ipotecare importante constructorilor de case unifamiliale și subvenții de infrastructură pentru așezările suburbane.
Rezultatul acestor politici în SUA a fost suburbanizarea și extinderea urbană pe scară largă. Tendințe similare au fost observate și în orașele europene, deși, în majoritatea țărilor europene, controlul asupra utilizării terenurilor a fost mai strict, iar subvențiile publice pentru dezvoltarea orientată spre automobile au fost mai limitate. Chiar și așa, au existat schimbări vizibile de durată, de exemplu, străzile largi au înlocuit zonele istorice demolate în centrul Stockholmului, în nordul Bruxelles-ului și în mai multe centre urbane britanice.
În secolul XXI, orașele din întreaga UE au început să regândească mobilitatea și spațiul public, încercând să corecteze greșelile anterioare și promovând alternative la automobile.
"Reumanizarea" orașelor
Inversarea dominației automobilelor în orașele noastre nu este imposibilă: din nou, sunt necesare intervenții politice și de planificare sistematice, de data aceasta în direcția opusă celei din anii 1950. Schimbările paralele și interconectate în materie de mobilitate și de dezvoltare a spațiului public trebuie să vizeze limitarea utilizării mașinilor și sprijinirea modurilor active de deplasare, transformând în același timp spațiile publice pentru a aduce beneficii locuitorilor.
Pentru o astfel de agendă de reumanizare, punctul de plecare poate fi conceptul general al lui Levine-Grengs-Merlin (2019). Cartea lui "De la mobilitate la accesibilitate: Transforming Urban Transportation and Land-Use Planning' descrie ideea că planificarea transportului și dimensiunile de transport ale planificării utilizării terenurilor ar trebui să fie puternic conectate și să se bazeze pe capacitatea oamenilor de a ajunge la destinații, mai degrabă decât pe capacitatea lor de a călători rapid. Primatul mobilității - cât de departe poți merge într-un anumit interval de timp - ar trebui să fie înlocuit de o prioritate acordată accesului – în cât de multe locuri poți ajunge într-un anumit interval de timp. Noua abordare ar trebui să se bazeze pe conectivitate (conectarea la instrumente și rețele online, permițând anumite activități fără relocarea fizică), pe proximitate (apropierea în spațiu a serviciilor urbane) și pe o mobilitate inovatoare (adoptarea unei abordări integrate pentru a promova transportul public ca o coloană vertebrală pentru restul nevoilor de mobilitate).
Carlos Moreno, directorul științific al Catedrei ETI, Universitatea Sorbona - IAE Paris, este cea mai cunoscută persoană din spatele acestei idei. El a arătat cum această viziune urmărește să umanizeze orașele prin crearea unui nou stil de viață urban în "cartiere de 15 minute". După cum a sugerat Jane Jacobs: adevărata capacitate a unui oraș este de a oferi o multitudine de opțiuni în toate circumstanțele. Locurile trebuie să fie viabile, locuibile, echitabile și majoritatea funcțiilor necesare ar trebui să fie accesibile în 15 minute în zonele urbane dense - sau în 30 de minute în cazul teritoriilor mai puțin dense.
Soluțiile de proximitate se bazează pe șase factori de bază: muncă, aprovizionare, îngrijire, învățare, distracție, trai. Și în toate acestea, soluțiile monofuncționale trebuie să fie defalcate în factori interrelaționați de bunăstare, sociabilitate și sustenabilitate. Există trei reguli pentru amestecarea utilizărilor în cadrul proximității: crono-urbanismul (un nou ritm al orașului), cronotopia (funcții multifuncționale ale unor locuri date) și topofilia (dragostea pentru locul respectiv).
Viziunea superblocului
Ariadna Miquel, director de strategie urbană la Biroul Arhitectului Șef al Primăriei din Barcelona, a pus în lumină programul "superbloc" din Barcelona, o încercare bine cunoscută și curajoasă de a inova orașul. Printre acțiuni se numără recuperarea spațiilor publice de înaltă calitate, reducerea emisiilor de CO2, ecologizarea, pietonalizarea și mobilitatea durabilă. Superblocurile, sau "Superillas", constituie una dintre ideile-cheie în regenerarea orașului. Ideea a apărut în anii '90 de către Salvador Rueda, dar abia în 2016 a devenit cunoscută pe scară largă datorită Superilla implementată în zona Poblenou din Barcelona.
Ideea de bază a unui superblock este de a exclude traficul de tranzit al mașinilor nerezidente dintr-o zonă desemnată de trei pe trei blocuri, atribuind străzile și piețele interioare ca spațiu de utilizare partajată, cu prioritate pentru mersul pe jos. Acest lucru înseamnă că toată lumea din super-bloc are acces la spații verzi și publice - iar bicicliștii și pietonii preiau spațiul folosit anterior de mașini. După dezbateri inițiale, superblocurile Publenou au devenit acceptate și îndrăgite de locuitori, în special atunci când au fost instalate mese de picnic pe străzile interioare.
Beneficiile Reumanizării Urbane în Rețelele URBACT
Prin inițiativele de reumanizare, orașele europene din rețelele URBACT oferă soluții inovatoare și reaplicabile pentru alte comunități. Aceste bune practici demonstrează că reumanizarea nu este doar o schimbare estetică, ci un pilon pentru dezvoltare urbană sustenabilă. În timp ce îmbunătățesc calitatea vieții, aceste proiecte ajută la abordarea unor probleme globale precum schimbările climatice și coeziunea socială, făcând orașele mai reziliente și mai prietenoase cu locuitorii lor.
Prin intermediul programului URBACT, orașele sunt sprijinite să învețe unele de la altele, dezvoltând și adaptând soluții care pot face spațiile urbane mai incluzive și durabile. Astfel, rețelele URBACT contribuie activ la transformarea orașelor într-un mediu în care locuitorii se simt cu adevărat acasă.
