What's new

Check URBACT's latest stories, updates and events!

 

  • O retrospectivă a Festivalului Orașelor URBACT 2025

    O celebrare a celor 116 Bune Practici URBACT

    Găzduit în Sala Centenară din Wroclaw, un sit aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO, Festivalul Orașelor URBACT 2025 a prezentat cele 116 Bune Practici URBACT, selectate pentru impactul lor local pozitiv, abordarea participativă și integrată, precum și potențialul de transfer către alte orașe europene.

    Evenimentul a avut în centrul său și lansarea noului Apel pentru Rețele de Transfer – o metodologie cu o durată de 30 de luni, concepută pentru a sprijini transferul acestor Bune Practici către alte orașe din Europa.

    Simona Arghire

    See more
  • 1

    Patru bune practici URBACT care promovează economia circulară în orașele din Europa

    Pe măsură ce efectele crizei climatice devin tot mai vizibile, iar orașele sunt responsabile pentru 70–75% din consumul total de resurse naturale și pentru 75% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, nevoia de schimbare devine tot mai urgentă. Economia circulară oferă o soluție viabilă – una care reduce deșeurile, menține materialele în circuit și sprijină regenerarea sistemelor naturale.

     

    Recunoscând această necesitate, Săptămâna Verde a UE din 2025 (3–5 iunie) a avut ca temă centrală plasarea circularității în centrul tranziției economice a Europei. Această prioritate reflectă ambițiile mai ample ale Uniunii Europene, formulate în Planul de Acțiune pentru Economia Circulară – un element esențial al Pactului Ecologic European –, care urmărește reducerea presiunii asupra resurselor naturale, extinderea duratei de viață a produselor și promovarea unei creșteri economice sustenabile. Prin tranziția de la modelul liniar „extrage–produce–aruncă” către o abordare circulară, economia circulară susține obiectivele climatice, sporește competitivitatea și încurajează inovația în diverse sectoare. În acest context, URBACT contribuie activ la tranziție, sprijinind autoritățile locale în concretizarea obiectivelor asumate, pentru a crea orașe mai reziliente, mai eficiente în utilizarea resurselor și mai incluzive. Prin schimburi de experiență și colaborare între orașe, URBACT susține dezvoltarea, implementarea și transferul de soluții circulare eficiente.

     

    Acest articol prezintă patru exemple remarcabile de Bune Practici URBACT, selectate dintre cele 116 recunoscute în 2024, care fac pași concreți către un viitor circular: C-City din Genova (IT), Halle 2 din München (DE), Greening Logistics din Lucca (IT) și Viana Abraça din Viana do Castelo (PT).

    Simona Arghire

    See more
  • Negen URBACT goede praktijken ter bevordering van regeneratieve steden

    Ontdek inspirerende groene regeneratiestrategieën ontwikkeld in negen Europese steden die het URBACT-label voor goede praktijken hebben gekregen.

    Andreea Toma

    See more
  • Neuf Bonnes Pratiques URBACT pour des villes régénératrices

    Découvrez des stratégies de régénération urbaine inspirantes développées dans neuf villes européennes ayant reçu le label de bonne pratique URBACT.

    Andreea Toma

    See more
  • Tout comprendre sur l'approche One Health - Une seule santé en 2 minutes !

    Pour rendre l’approche One Health – Une seule santé plus accessible et inspirante, le réseau One Health 4 Cities a réalisé une vidéo à destination des collectivités et des acteurs du territoire. Lyon et Strasbourg sont moteurs de cette dynamique !

    Lauryn Pignarre

    See more
  • Reviving unused buildings: a collaborative model between public and private sectors

    The URBACT Transfer Networks call is wrapping up soon, do you still need inspiration? Vilafranca del Penedès shows what’s possible when abandoned buildings become hubs of inclusion and renewal.

    URBACT

    See more